Râul Buzãu hotarnicea odatã spre rãsãrit şi miazãzi judeţul Râmnicu Sãrat. Se revãrsa în fiecare an, aducând mari pagube oamenilor din partea locului. Nimicea ogoarele bieţilor sãteni pe o întindere de câteva mii de hectare. De aceea locuitorii satului Vişani au cerut sprijinul tinerilor legionari pentru ridicarea unui dig de apãrare. Tabãra de muncã urma sã se deschidã pe 10 iulie 1933, lucrarea urmând a se face în douã etape de câte 30 de zile.

La 10 iulie, peste 200 de tineri s-au adunat la Vişani venind pe jos de la Galaþi, Focşani, Bucureşti, Buzãu, Tecuci, Brãila. Acolo, în loc de braţele deschise pentru bunele lor intenţii, s-au pomenit cu prefectul judeţului, procurorul, colonelul de jandarmi Ignat, generalul Cepleanu, locotenent de jandarmi Fotea, mai multe sute de jandarmi cu armele întinse, o companie de infanterie cu mitralierele aranjate pentru tragere şi cu somaţia de a parasi imediat localitatea pe un ton de insultatoare agresivitate cu nimic justificata. În faţa acestei situatii şi a tuturor ameninţarilor, cei 200 de tineri s-au culcat la pamânt, în noroiul care era de doua palme, în cea mai umila poziţie si au început sa cânte: „Cu noi este Dumnezeu”.
La un moment dat, jandarmii au primit ordin sa sara asupra lor. Au sarit mai multe sute şi i-au calcat în picioare, strivindu-le piepturile şi capetele cu bocancii, tinerii îndurând într-o tacere de martiri tot acest calvar, fara nicio împotrivire. În fruntea celor care loveau erau procurorul Rachieru, colonelul Ignat, care, cu mâna lui, a smuls parul din capul studentului Bruma, şi locotenentul Fotea, care a lovit cu pumnii în obrajii nevinovaşi ai bieşilor copii. La urma, s-au adus frânghii şi toşi cei 200 au fost legaţi cu mâinile la spate în mod barbar şi ţinuţi în aceasta situaţie, în ploaie, o jumatate de zi.
Între timp a sosit preotul Dumitrescu, pe care procurorul l-a întâmpinat cu vorbele: Ce-i cu tine, ma?
Sunt preot. Am venit sa fac slujba de începerea lucrului.
Nu esti preot, esti magar, îi raspunde procurorul. Legaţi-l imediat cu mâinile la spate.

Preotul a fost şi el legat cu mâinile la spate şi apoi, împreuna cu toţi ceilalţi, în aceasta situaţie de umilinţa, au fost transportaţi la Râmnicu Sarat şi închişi la Legiunea de Jandarmi, unde au fost din nou insultaţi şi chinuti oribil de procuror, jandarmi şi poliţişti. Unii au fost scoşi leşinaţi din camerele acelea de chin sau din pivniţele în care erau aruncaţi şi apoi batuţi cu râncile.
Dupa patru zile de chinuri, au fost puşi în libertate, negasindu-li-se nicio vina.
Alþii, prinşi pe drum înspre Vişani, au fost închişi la Buzau şi Braila, de unde au fost trimişi, de asemenea cu mâinile legate, acasa.
Precizãm cã acest articol nu este unul de propagandã. Nu ne propunem nici reabilitarea, nici discreditarea Mişcãrii Legionare, ci doar informarea cititorilor în privinţa unui episod istoric petrecut în ţinutul Râmnicului.

A consemnat Camaradul  Rãzvan Theo Chirac