De câţiva ani buni ştiu că în satul Rubla din preajma Râmnicului Sărat fusese „activ”, o lungă perioadă, lagărul de deportare, anexă a penitenciarului – sinistru şi celebru – din urbea noastră. Fundaţia Culturală „Memoria” (a foştilor deţinuţi politici), pe harta întocmită ad-hoc sub numele simbolic „Geografia detenţiei”, menţionează Rubla între locurile de supliciu unde ani de-a rândul românii i-au chinuit pe români cu o inegalabilă… „dragoste frăţească”. Grupul de barăci înconjurat cu sârmă ghimpată care constituia lagărul a fost construit în perioada 1936-1938, odată cu dispozitivul „de spate” al liniei strategice de rezistenţă Focşani – Nămoloasa – Siret – Galaţi (cazemate, tranşee etc.), la care se adăugau şi depozitele de arme şi muniţie de la Sihlea, Crângu Ursului, dar şi barăcile anexă din curtea spitalului local, acestea din urmă desfiinţate odată cu construirea actualului spital. Barăcile din curtea spitalului erau destinate cazării în caz de război, iar cele de la Rubla urmau să găzduiască  eventuali prizonieri de război. Actul de la 23 august a făcut inutile, în totalitate, construcţiile amintite. Între timp – aproximativ în perioada 1938-1948 – barăcile de la Rubla au fost închiriate penitenciarului râmnicean care a „cazat” acolo, succesiv, diverse categorii de deţinuţi care nu mai încăpeau în oraş. Amintesc, dintre „chiriaşii” Rublei, mai ales grupurile de legionari, cu care s-au hărţuit Carol al II-lea şi Armand Călinescu în anii ’30, iar ulterior Ion Antonescu, Carol al II-lea şi acoliţii săi. În preajma alegerilor, aceştia populau Rubla cu legionari, temându-se de popularitatea lor în ascensiune. Îi ascundeau pentru 30-50 de zile, pentru ca după alegeri să le dea drumul acasă.
Ion Antonescu şi-a legat numele numele… dar şi renumele de o anumită acţiune, pe traiectoria căreia s-a aflat şi lagărul de la Rubla. Este vorba de tineri de 16-19 ani care au alcătuit sinistrele „batalioane ale morţii”. Instruiţi sumar la centrul militar din Sărata (în Basarabia redată României după 22 iunie 1941), aceşti tineri au fost trimişi pe front în Rusia, cu ordin individual de a fi ţinuţi în linia întâi până la… exterminare. În total au fost cca. cinci mii de tineri arestaţi în întreaga ţară după răfuiala dintre Antonescu şi legionari (ianuarie 1941), din toamna anului 1941 până prin martie 1942. În această perioadă au staţionat la Rubla cca. opt sute dintre cei adunaţi pentru a fi trimişi la Sărata unde nu constituise „centrul” amintit. Tragedia acestor cinci mii de victime ale unei răzbunări crude şi inumane a fost descoperită şi divulgată chiar de către Comandamentul Militar Sovietic care – la cotul Donului, în 1943 – capturând câteva unităţi româneşti într-o „pungă de încercuire”, a capturat şi arhivele militare ale unităţilor, descoperind acele incredibile ordine „nominale” de menţinere în linia întâi până la exterminare a unor copii cu vârstele cuprinse între 16 şi 19 ani (ajunşi pe front la asemenea vârste, chipurile în mod voluntar, pentru „reabilitare”). Documentele acuzatoare (ordinele „speciale”) au fost descoperite la binecunoscutele „Birouri 2” ale fiecărei unităţi, care pe atunci erau „nucleele politice” ale armatei. În dosarul procesului lui Antonescu din 1946 se poate citi declaraţia acestuia care recunoştea că exterminase, în modul descris mai înainte, şapte mii de legionari (cu două mii mai mult decât descoperiseră sovieticii), sperând ca prin mărturisirea respectivă să obţină oarecare clemenţă de la instanţa „poporului” care-l judeca.
Cele de mai înainte nu suportă, dar nici nu necesită comentarii. Arată doar… ce pot face românii contra românilor când îşi pun în minte să uimească lumea! Ulterior, la Rubla au mai fost „cazaţi” şi prizonieri ruşi care, temporar, erau închiriaţi diverşilor latifundiari din zonă pentru muncă agricolă gratuită, dar contra hrană. Prin 1948 barăcile se deterioraseră şi n-au mai putut primi „chiriaşi” din seria post 23 august 1944 decât vreo doi ani (1947-1948). Bizar este că astăzi, dintre bătrânii satului, doar doi-trei mai pot arăta cu aproximaţie locul în care a fost lagărul. Extinderea intravilanului a făcut tot mai dificilă identificarea exactă a spaţiului unde s-a aflat obiectul incursiunii mele într-un trecut deloc plăcut, nici prea îndepărtat, dar nici prea apropiat de zilele noastre.
Ştim, unii, alţii nu, că în istoria neamurilor oamenii s-au torturat adesea unii pe alţii: nemţii pe evrei şi pe slavi, englezii pe irlandezi, americanii pe amerindieni, sârbii pe albanezi, turcii pe kurzi etc., etc., dar ca la noi mai rar s-a întâmplat. Adică românii să-i chinuiască şi să-i extermine pe români. De-ar vrea Dumnezeu ca aceste rânduri să fie un avertisment purificator şi vindecător al… năravului incriminat. Documente şi informaţii care confirmă cele cuprinse în aceste rânduri există din belşug şi sunt cunoscute… nu de prea mulţi însă; n-au fost mediatizate fiindcă – după unii – nu le-a venit încă vremea, iar după alţii… fiindcă le-a trecut vremea, care o fi însă motivul real al „politicii struţului” cu capul în nisip şi cu ruşinea faptelor afară, pe care noi o practicăm cu o… păcătoasă consecvenţă?

A consemnat pentru Blogul ND, Domnul   Mircea V. Homescu